Cel puţin aşa a decis tribunalul cu privire la cererea noastră să dispună ca Primăria Municipiului Sibiu să asigure accesul publicului la documentele din procesele legate de imobilele aflate în proprietatea cuplului Iohannis.
Curtea de Apel din Piteşti va pronunţa miercuri decizia finală în procesul în care preşedintele şi soţia lui riscă să piardă un imobil, al doilea de când preşedintele a fost instalat în funcţie. Este vorba de case naţionalizate în timpul regimului comunist, care au ajuns în posesia cuplului în condiţii obscure, încă în anul 1999, când Klaus Iohannis a fost inspector şcolar general în judeţul Sibiu.
A urmat o serie întreagă de procese în instanţă, în care au fost folosite două documente cheie, dar care s-au dovedit a fi false, respectiv un act succesoral (act de moştenire) invalid. Pe baza acestor documente a fost înscris în cartea funciară dreptul de proprietate a celor două imobile, pe numele lui Carmen Iohannis, Georgeta Lăzurcă (mama lui Carmen Iohannis), respectiv al lui Ioan Baştea. Înşelătoria a ieșit la iveală atunci, când noii proprietari au încercat să evacueze locatarii, care pe baza Legii nr. 112/1995 au devenit şi ei proprietari în cele două imobile.
Până să fie pronunţată însă o sentinţă executorie împotriva funcţionarului din administraţia publică, care a semnat certificatul fals, acest act penal a ajuns să fie prescris deja. Nu s-a întreprins nicio acţiune împotriva familiei Iohannis, dosarul s-a pierdut în condiţii misterioase undeva între procuratura judeţeană, de unde a fost trimis, şi biroul central DIICOT (Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism), unde n-a mai ajuns.
Cuplul Iohannis a pierdut primul imobil, mai mare, printr-o hotărâre definitivă pronunţată în data de 18 iunie 2015, al doilea printr-o sentinţă similară pronunţată câteva luni mai târziu, în 12 noiembrie 2015. În cazul acestuia din urmă preşedintele încearcă să întoarcă sentinţa definitivă printr-o cale extraordinară. Demersul poate fi motivat prin diverşi factori, dar poate că cel mai important este că la parterul imobilului respectiv, aflat pe strada Nicolae Bălcescu, nr. 29, se află şi un spaţiu comercial care n-a fost cumpărat de foștii locatari. Conform evaluării făcute de Rise Project, cuplul a beneficiat de un profit de circa 320 de mii de euro de pe urma acestui spaţiu, pe care l-au închiriat unei bănci, împreună cu Ioan Baştea, decedat între timp. Din banii obţinuţi familia Iohannis a cumpărat alte trei imobile, închiriate la rândul lor.
În cazul în care familia Iohannis pierde acest proces în mod definitiv, atunci proprietarul de drept al imobilului care le-a oferit şansa de a se îmbogăţi, va deveni statul, mai exact minicipiul Sibiu. Ceea ce implică însă un fapt interesant: Klaus Iohannis a avut un statut dublu de-a lungul procedurilor legale de mai mulţi ani. Pe de o parte a fost un cetăţean interesat de păstrarea proprietăţii personale a imobilelor respective, dar pe de altă parte a fost şi primarul înzestrat cu responsabilitatea de a reprezenta interesul statului şi de a proteja proprietatea de stat. Şi mai ales acum, când Klaus Iohannis este preşedintele ţării, cetăţenii României ar avea dreptul să ştie cum rezolvă preşedintele acest conflict de interese.
Singurul mod de a clarifica situaţia ar fi studierea documentelor –întâmpinări, răspunsuri la întâmpinări etc. – emise de municipiul Sibiu în cele unsprezece (!) dosare având ca obiect cele două imobile. De menţionat că primul dosar a fost deschis în 2001, iar ultimul în 2014, iar Klaus Iohannis a fost primarul oraşului în tot acest timp, fiind ales în funcţie în anul 2000 pentru prima dată.
Trucuri cu înregistrarea
Cu un an în urmă ne-am adresat Primăriei Municipiului Sibiu pentru a cere eliberarea documentelor respective. Conform Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public „prin informaţie de interes public se înţelege orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei”.
Accesul liber a fost refuzat, cu motivaţia că datele respective se referă la un proces din care solicitantul informaţiilor nu face parte.
Conform legii, refuzul trebuie comunicat în termen de cinci zile. Primăriei Municipiului Sibiu i-a luat mult mai mult de-atât, peste zece zile. În cadrul procesului primăria a susținut că răspunsul a fost trimis înainte ca noi să fi formulat reclamaţie. (Depăşirea termenului-limită n-a fost motivată nici atunci.) Însă din datarea documentelor reiese clar că reclamaţia a fost trimisă cu câteva ore înaintea răspunsului negativ, pe de altă parte sunt relevante şi numerele de înregistrare: răspunsul primăriei poartă numărul 10692, pe când reclamaţia nostră a fost înregistrată cu numărul 10673, deci în mod evident mai devreme.
Lasă-l în pace pe preşedinte!
„Parte în dosare este actualul președinte al României.” Așa își motiva Primăria Municipiului Sibiu refuzul, când ne-am adresat instanţei pentru dreptul de a avea acces liber la informaţiile respective. În întâmpinarea semnată de Astrid Cora Fodor – cea care l-a înlocuit pe Iohannis în funcţia de primar – a citat cuvânt cu cuvânt acele paragrafe din Legea nr. 544/2001 care listează excepţiile, printre care informaţiile privind procedurile judiciare, dacă publicitatea acestora aduce atingere asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părţile implicate în proces, însă nu a menţionat niciun motiv pentru care în acest caz concret – mai exact în cele 11 cazuri concrete – ar fi afectat dreptul preşedintelui ţării la un proces echitabil.
2016-03-29 Intampinare SB Anonim by Sipos Zoltán on Scribd
Trucuri cu arhiva
Astrid Fodor a făcut referire şi la o dispoziţie proprie din martie 2015, conform căreia termenul de păstrare a documentelor în cadrul aparatului de specialitate al Primăriei Municipiului Sibiu este de 5 ani. În primă instanţă tribunalul a acceptat aceste argumente, deşi primăria a recurs la un şiretlic: a făcut aluzie la faptul că documentele respective n-ar mai fi disponibile – evidenţiind că termenul lor de păstrare a expirat –, dar n-a declarat expres cum că documentele respective ar fi fost scoase din arhiva instituției. Doamna primar ştia că în acest caz ar trebui să existe un proces verbal, ceea ce ar fi uşor de verificat. Prin urmare a lăsat problema neclarificată, ceea ce n-a deranjat tribunalul.
Se lezează cele mai fundamentale principii
Tribunalul din Bucureşti a pronunţat o hotărâre care ar putea fi sintetizată astfel: datorită faptului că în acest caz este implicat şi preşedintele României şi că nu putem decide dacă informaţiile cerute sunt sau nu informaţii de interes public, ne vom pronunţa în favoarea instituţiei care refuză să permită accesul la documente.
2016 05 19 Hotarare Anonim by Sipos Zoltán on Scribd
Decizia sfidează nu doar logica, ci şi legea. Conform Codului de Procedură Civilă, judecătorul are obligaţia să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză şi pentru a adopta o decizie „temeinică şi legală”. În acest scop poate să propună în discuție orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt cerute de părți, pentru a ajunge la o concluzie clară. Poate să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, să solicite înfăţişarea părţilor etc. Judecătorul în acest caz s-a mulţumit să constate că nu are la dispoziţie destule informaţii. Însă, deși invoca propria-i incapacitate de a lua o hotărâre, a decis totuşi în favoarea unei părţi.
Se naşte astfel şi o altă problemă: dacă tribunalul nu poate cenzura refuzul celui care deţine informaţiile presupus publice, bazându-se pe faptul că nu poate determina dacă ele sunt sau nu de interes public, practic renunţă la un drept în favoarea instituţiei respective, şi anume renunţă la dreptul care-i revine pe baza Legii nr. 544/2001: să aibă ultimul cuvânt referitor la ce poate fi considerată informaţie de interes public şi ce nu.
2016 08 03 RecursSibiu Anonim by Sipos Zoltán on Scribd
Cerc vicios
Curtea de Apel a răspuns doar la o parte din argumentaţia formulată în recurs, citând din prevederile Codului Civil: părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele le-au propus. Cu toate că în motivele de recurs am criticat faptul că judecătorul nu a întreprins nimic pentru a afla adevărul şi a decis fără să aibă la dispoziție informaţiile necesare, după cum singur afirmă în sentinţă.
Un detaliu şi mai interesant: Curtea de Apel a ajuns la concluzia că și Primăria a refuzat în mod îndreptăţit cererea noastră pentru că chipurile nici aceasta nu deținea toate informaţiile pentru a decide dacă documentele respective pot fi considerate informaţii de interes public sau nu. Curtea este de părere că o astfel de decizie poate fi luată numai de instanțele care s-au ocupat de cele 11 procese.
2017-01-18 Hot anonim by Sipos Zoltán on Scribd
Aşadar, ajungem într-un cerc vicios. Dacă ne adresăm instanțelor respective şi cererea noastră va fi respinsă – ceea ce pare foarte probabil după cele întâmplate –, ajungem din nou la Tribunalul Bucureşti, respectiv la Curtea de Apel Bucureşti. Şi peste încă un an, un judecător ne va sfătui, neavând la dispoziţie destule informaţii, să ne adresăm direct instanțelor care s-au ocupat de cazurile respective.
Traducere: Mihály Ilona
