Dosarul penal al „teroriştilor secui”, în care am avut ocazia să aruncăm o privire, conţine mai multe contradicţii, ba chiar şi câteva surprize. Conform sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în data de 7 aprilie, cei doi au fost condamnați la 10 luni și 8 zile, respectiv 11 luni și 6 zile închisoare cu executare pentru folosirea materialelor pirotehnice fără drept.
Update: Szőcs Zoltán și Beke István, lideri ai grupării „Mișcarea de Tineret 64 de Comitate” (HVIM) din Transilvania, au fost condamnați de Curtea de Apel București la 10 luni și 8 zile, respectiv 11 luni și 6 zile închisoare cu executare, în dosarul în care sunt acuzați că intenționau să detoneze un dispozitiv exploziv improvizat la manifestările de 1 Decembrie 2015 de la Târgu Secuiesc – relatează Agerpres.
Cei doi au fost trimiși în judecată de DIICOT pentru instigare la infracțiunea de atentat contra unei colectivități, săvârșită în condițiile Legii nr.535/2004 — privind prevenirea și combaterea terorismului și instigare la infracțiunea de nerespectarea regimului materiilor explozive.
Instanța a schimbat încadrarea juridică din instigare la infracțiunea de atentat contra unei colectivități în tentativă la acțiuni împotriva ordinii constituționale, pentru care Szőcs Zoltán și Beke István au fost achitați de judecători.
De asemenea, magistrații au schimbat încadrarea juridică din nerespectarea regimului materiilor explozive în folosirea materialelor pirotehnice fără drept, pentru care Szőcs Zoltán a primit 10 luni și 8 zile închisoare, iar Beke István — 11 luni și 6 zile, ambele cu executare.
Instanța a constatat însă că pedepsele au fost deja executate de către cei doi, în perioada în care au stat în arest preventiv și arest la domiciliu.
Am avut ocazia să aruncăm o privire la dosarul penal al „teroriştilor secui”, dosar ce conţine mai multe contradicţii, ba chiar şi câteva surprize. La prima vedere cel mai evident aspect este că cele mai multe dovezi şi probe nu au nicio legătură concretă cu acuzaţia sau au doar conexiuni indirecte cu aceasta. Din păcate nu putem da publicităţii documentele din dosar, deoarece cu toate că preşedintele Curţii de Apel Bucureşti ne-a permis să facem copii după ele, instanța care judecă dosarul a cerut interzicerea acestei măsuri. Deci a fost o idee bună să copiem cu mâna lista dovezilor şi probelor:
-
6 CD-uri originale cu înregistrările video şi audio efectuate de SRI, respectiv procesul verbal al acestora
-
1 CD cu înregistrarea discuţiei din 10 octombrie 2015 în biroul din Târgu Secuiesc al firmei lui Beke István, pe care se bazează acuzaţia procuraturii
-
2 CD-uri cu înregistrări video şi material din mass-media despre „activitatea și jurământul” Mişcării Tinerilor din 64 de Comitate (HVIM)
-
4 CD-uri, plus DVD, plus hard disc cu depoziţia acuzaţilor, Beke István fiind audiat în 20 ianuarie 2016 şi 4 februarie 2016, Szőcs István fiind audiat în 17 februarie 2016
-
9 CD-uri cu depoziţii: Beke (1 decembrie 2015, 5 aprilie 2016), Szőcs (29 decembrie 2015, 7 aprilie 2016, 27 aprilie 2016), Makó Attila (16 decembrie 2015), Bandi Szabolcs (20 ianuarie 2016)
-
35 de CD-uri cu materialul înregistrat cu ocazia experimentelui judiciar din 19 februarie 2016, efectuat pe poligonul de încercare al armatei române
-
1 telefon Nokia, model 1028
-
1 telefon Nokia, model 500
-
2 cartele SIM Cosmote
-
2 broşuri intitulate Iránymutatás (Ghid), cu antet HVIM
-
1 steag HVIM
-
21 de abţibilduri de propagandă
-
23 de steaguri triunghiulare cu dungi arpadiene
-
1 temporizator cu 12 volţi
-
3 memory stickuri plus 4 hard discuri
-
1-1 telefon Acer, Motorola şi Samsung, cel de marca Acer cu cartelă
-
3 cartele SIM Orange, 1 cartelă SIM Cosmote, 2 cartele SIM Vodafone
-
2 cartele de memorie
-
CD-uri diverse
Pe baza acestui material ar trebui să determine Curtea dacă cei doi lideri ai HVIM au vrut într-adevăr să pună la cale un atentat la Târgu Secuiesc, în data de 1 decembrie 2015. După cum se poate stabili şi la prima vedere, cea mai mare parte a materialului, cel puţin din punct de vedere cantitativ, provine din înregistrările făcute la experimentele judiciare efectuate la dispoziţia procuraturii, la poligonul armatei. Pe cele 35 de CD-uri, pe lângă rapoartele oficiale, se găsesc fotografii şi înregistrări video ale exploziilor experimentale.
Despre acest subiect am mai scris:
Instanţa ar vrea pedepse mai grave pentru liderii Mişcării Tinerilor din cele 64 de Comitate
Conform documentelor, în data de 19 februarie pe Poligonul de Experienţe al Armatei General de Divizie Ştefan Burileanu au fost simulate exploziile presupuse de anchetatori a fi fost plănuite de către cei doi acuzaţi. Concluzia experimentelor: atentatul pus la cale de conducătorii organizaţiei HVIM s-ar fi soldat cu pierderi de vieţi omeneşti.
În cursul experimentului geniştii armatei au folosit petardele găsite în locuinţa lui Beke István şi angajatului acestuia, Makó Attila, dar conform spuselor lui Beke István, au adăugat unele componente care ori n-au fost în posesia lui vreodată, ori le-a procurat în cu totul alte scopuri. În ciuda repetatelor percheziţii domiciliare în mai multe locaţii, nu s-a găsit de exemplu niciun fel de fitil la acuzaţi.
Versiunea maghiară a acestui articol
Pe deasupra, în experimentele judiciare au fost adăugate şi cuie în dispozitivul exploziv, deşi nimic nu vădeşte vreo intenţie a acuzaţilor în acest sens. O bombă cu cuie se confecţionează cu intenţia de a ucide, pe când acuzaţii insistă că s-ar fi vorbit doar despre intenţia de a-i speria pe participanții la parada de 1 Decembrie şi chiar şi aceste discuţii s-ar fi purtat în glumă.
Beke susţine că a folosit cuiele la o lucrare efectuată cu puţin timp înaintea arestării şi procuratura ar trebui să aibă cunoştinţă de acest aspect, deoarece în locaţia cu pricina există camere de supraveghere, iar DIICOT a ridicat înregistrările camerelor respective. Pe lângă toate acestea, procuratura vorbeşte despre „o ladă cu cuie”, în timp ce este vorba de o cutie de dimensiunea unui creion.
Cât de intens a fost urmărită organizaţia HVIM?
Martorii acuzării şi ai apărării deopotrivă au menţionat în repetate rânduri că oficialităţile române au monitorizat în mod regulat activitatea organizaţiei HVIM. Hodor István a declarat în interviul acordat în data de 7 decembrie publicaţiei Székely Hírmondó:
„… noi, cei din HVIM am fost mereu interceptaţi şi noi ştiam acest lucru. Deci, uneori am glumit purtând discuţii care să trezească atenţia oficialităţilor.”
În baza dosarului se poate presupune că prezumţia lui Hodor István şi a colegilor lui nu e departe de adevăr: SRI a monitorizat orice mişcare a organizaţiei HVIM. Această concluzie se poate trage şi din faptul că între 16 şi 23 noiembrie 2015 s-au făcut înregistrări a nu mai puțin de 15 discuţii purtate de Beke şi colegii lui. Însă în acel moment se pregătea deja arestarea liderilor mişcării, deşi în mod oficial, împotriva lor n-a fost pusă în mișcare urmărirea penală.
Se naşte însă întrebarea: dacă SRI a monitorizat toate acţiunile HVIM, cum să fi ratat tocmai întâlnirea din 10 octombrie unde, conform interpretării date de DIICOT, se plănuia cel mai amplu atentat terorist din ultimul sfert de secol?
Conform acuzării şi depoziţiilor martorilor acuzării, complotul a fost denunţat de un membru HVIM: el a înregistrat discuţiile de la întâlnirea celor cinci persoane, după care a predat înregistrarea autorităţilor. Acuzarea sugerează în mod clar că „trădătorul” este ori Bandi Szabolcs, ori Hodor István, deoarece doar ei doi n-au fost prezenți la ședința de judecată din 5 decembrie 2016, când a fost audiat martorul protejat, cu faţa acoperită şi cu vocea distorsionată. Mai devreme atât Hodor, cât şi Bandi au fost audiați, cel din urmă ca martor al acuzării.
Nu este exclus ca martorul protejat să fie un ofiţer SRI, care joacă un rol pe care şi l-a asumat la dispoziţia superiorilor săi. De ce ar fi nevoie de o manevră atât de complicată? Explicaţia nu este foarte greu de găsit, deoarece din dosar reiese clar că pe de o parte înregistrarea discuţiei din 10 octombrie a ajuns la procuratură de la SRI, pe de altă parte nu a existat nicio autorizaţie judecătorească de a înregistra această convorbire. Dacă înregistrarea s-a făcut totuși de către SRI, aceasta nu poate fi folosită ca probă într-un proces penal. În schimb, dacă înregistrarea este făcută de un participant la o discuţie, se aplică alte reglementări. Articolul 139 alineatul 3 din Codul Penal spune că „înregistrările prevăzute în prezentul capitol, efectuate de părţi sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii”.
Au fost interceptaţi şi jurnalişti
Interviul amintit mai sus, dat de Hodor István, a dispărut între timp de pe pagina web a publicaţiei Székely Hírmondó, dar se poate găsi în continuare în arhivele de pe internet, dar și în dosarul Beke-Szőcs, atât în versiunea originală, cât şi în traducere. Procuratura nu a aşteptat de altfel publicarea interviului, a vrut să cunoască şi materialul brut, de aceea au interceptat şi discuţiile purtate de jurnalişti cu membrii familiilor celor acuzaţi şi cu martori, respectiv discuţiile jurnaliştilor.
Se spune Bakk-Dávid, se scrie Baskeadi
Printre documentele dosarului se află traducerea unei discuţii purtate de Hodor István cu o anumită „Baskeadi Timea”. Pe baza numărului de telefon am identificat-o cu uşurinţă pe Bakk-Dávid Tímea, care în ziua cu pricina, în 14 decembrie 2015 i-a luat un interviu lui Hodor pentru portalul Transindex.
Se naşte întrebarea: cât de corectă şi demnă de încredere poate fi munca unui traducător, dacă în loc de „Bakk-Dávid” înțelege și scrie „Baskeadi”. Acest amănunt este esenţial, deoarece, aşa cum am menţionat şi într-un articol anterior, există suspiciunea rezonabilă că traducerea înregistrării din dosar nu corespunde cu exactitate discuţiei purtate în acea dată de rău augur din octombrie 2015.
Pe deasupra, traducătorul procuraturii, Radu Cătălina nu s-a bazat pe transcrierea în limba maghiară a discuţiei, ci a ascultat înregistrarea şi aşa şi-a realizat traducerea înaintată apoi procuraturii. Apărarea ar fi vrut să ştie câte inadvertenţe de tip „Baskeadi” se mai ascund în materialul de investigaţie, bazat în mare parte pe traduceri, dar judecătorul nu a permis audierea traducătorului Radu Cătălina.
Cine scrie rechizitoriul?
Pe lângă procesul verbal de sesizare a procuraturii, datat 23 octombrie 2015, SRI a atașat și-un material amplu despre HVIM, cu titlul de „Documentar”, pe care procurorii l-au transpus aproape cuvânt cu cuvânt în rechizitoriu.
SRI menţionează de altfel 10-20 de petarde – rechizitoriul vorbeşte despre sute –, iar în legătură cu Beke István afirmă că acesta „şi-a asumat” confecţionarea dispozitivului exploziv, pe când în rechizitoriu se spune că Szőcs István, în calitate de preşedinte HVIM, „i-a trasat această sarcină”.
Conform dosarului penal, HVIM a fost interceptat de patru ori, pe baza legii privind securitatea naţională a României, Legea nr. 51 din 1991. (Mai exact: din documente reiese că SRI a informat procuratura despre patru interceptări.) Datele:
-
2 februarie 2014
-
9 martie 2015
-
22 octombrie 2015
-
1 decembrie 2015
Oarecum paralel cu aceste interceptări, s-au desfăşurat interceptările inițiate de procuratură. Între 16 şi 23 noiembrie 2015 s-au făcut 15 procese verbale referitoare la acestea.
Printre nenumăratele fotografii din dosar am găsit una de pe un ecran cu o scrisoare de-a lui Beke István, în care se adresează magazinului web „telefon-rezistent.ro” să-i înlocuiască telefonul comandat în prealabil, deoarece difuzorul distorsionează vocile. Acest lucru dezminte afirmaţia cum că ar fi vrut să folosească telefonul ca dispozitiv de telecomandă pentru explozie, cum susţine procuratura. În legătură cu această scrisoare rechizitoriul spune doar că Beke a solicitat site-ului „rezistent telefon.ro” (sic!) să-i înlocuiască aparatul, deoarece acesta „nu corespundea parametrilor”.
Cronologia evenimentelor
Cronologia celor întâmplate, aşa cum s-a conturat în dosar, n-a cauzat nicio surpriză de proporţii, dar dă naştere unor întrebări, cum ar fi:
-
În data de 23 octombrie 2015 SRI semnalează într-o adresă trimisă la DIICOT că a aflat de unele acţiuni care pot periclita securitatea naţională a României.
-
În data de 30 octombrie, adică o săptămână mai târziu, DIICOT dispune demararea urmăririi penale „in rem”, adică împotriva unor autori necunoscuți.
-
În 12 noiembrie procuratura dispune folosirea unui martor cu identitate protejată, József Sándor, până în 10 ianuarie 2016. Se întocmeşte procesul verbal despre mărturia acestei persoane, cu fragmente ulterior preluate de procuratură şi evidenţiate în comunicate de presă.
-
În 14 noiembrie József Sándor semnalează o întâlnire, programată să aibă loc a doua zi la Estelnic şi care poate fi de interes şi din punctul de vedere al cazului. DIICOT îl însărcinează să înregistreze discuţiile care „privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-ar purta cu terţi.” Se presupune că această întâlnire s-a contramandat.
-
În 26 noiembrie conducătorul DIICOT, Daniel Horodniceanu trimite o adresă la U.M. 0127 din SRI (unitate condusă de Dumitru Dumbravă, şeful de departament juridic de la SRI), pentru a solicita înfiinţarea unei echipe comune de lucru, care să ofere sprijin de specialitate pe parcursul urmăririi penale.
-
Tot în 26 noiembrie DIICOT îi cere tribunalului autorizarea percheziţiilor locuinţelor lui Beke şi Szőcs.
-
Interlocutorii discuţiilor sunt identificaţi de Bandi Szabolcs în cursul audierii din 20 ianuarie 2016. (După cum a confirmat acest lucru şi la întrebarea mea.)
Mai multe întrebări, decât certitudini
După răsfoirea materialului din dosar, rămânem cu mai multe întrebări, decât certitudini.
De ce a fost demarată procedura penală doar în data de 30 octombrie, şi chiar şi atunci împotriva unui autor necunoscut? Cum se poate că împotriva lui Szőcs Zoltán a fost declanșată urmărirea penală în decembrie, deşi participanţii la discuţie au fost identificaţi abia peste o lună după aceea? Cât de realistică e ideea că cineva participă la o discuţie spontană ca între prieteni, înregistrează întreaga discuţie şi merge apoi cu înregistrarea la SRI?
Nu e foarte clar ce caută SRI în întreaga poveste după ce urmărirea penală a fost începută. De ce s-au făcut interceptări în paralel, pe baza Codului de Procedură Penală şi a Legii privind securitate naţională? Există vreo legătură între aceste proceduri şi afirmaţia generalului Dumitru Dumbravă, conform căreia justiţia reprezintă pentru SRI un „câmp tactic”, însemnând că SRI urmărește procesele până nu se pronunţă sentinţa definitivă? Dacă da, cât de legal este să procedeze aşa?
Traducere: Mihály Ilona
